“De multe ori te prind zorii, de multe ori gonesti printre realitati imaginare si de multe ori…tot in ele te trezesti.De multe ori soarele apune  şi ciudat, nu răsare de tot atâtea ori…De multe ori,  prin roua zilelor de mai,  nu mai găseşti gustul dulce al dimineţii, doar un gust amar lăsat de norii grei de tutun…Cu faţa spre tine,  ştii că oricât de mult ai cârpi scutul ce te îmbracă…pentru toate exista…aproape un sfârşit.De multe ori ai simtit aproape,  ganduri ce le vroiai departe…departe.Şi nu o dată, ţi-ai rătăcit privirea în gol cerşind măcar un semn…Ai încrustat  treptat, în chipu-ţi de odinioară, falsuri originale şi nici azi… încă nu le-ai plătit.Nu mai ai timp de amintiri când viitorul e in trecut si ascunzi brutal, cu barba temurând, un fir de lacrimă, naiv poposit in colţul unei imagini vechi…de cum era.Ai lăsat uitării tot ce ai ştiut şi…privind înainte ai simţit regretul unei lupte pierdute înainte de a începe.De multe ori ai luat, in gând,  totul de la zero si de tot atâtea ori te-ai izbit de un destin contrafăcut…aproape.De multe ori,  retras in culisele vieţii si stergandu-ţi agale masca ,ai  oftat nerecunoscându-te…aproape.De câte ori nu ai confundat visul cu credinta, iar apoi dezamăgit…coşmarul cu căinţa şi într-un final, sătul de atâtea pleoape neatinse, de atât amar de vină…te-ai sinucis…în propriul gand.
Ţi-ai cumpărat o nouă mască, ţi-ai creat o nouă identitate şi ţi-ai reclădit o nouă poveste…nu pentru tine, ci pentru ei!…
Ai uitat însă că te poţi omorâ de o mie de ori, murind doar o singură dată…”

Cuvinte dintr-un gând , întrebandu-mă de ce ne este tot mai greu să ieşim afară,  fără recuzita din dotare…De ce ne e tot mai greu să să spunem “Bună!”, fără a mima intenţia….
Nu e un gand trist, e doar o dimineata racoroasa …